Remodelare corporala

Împachetarea în termocuvertă – sau microsauna cu infraroșii, este o procedură sigură și eficientă de remodelare corporală și nu numai.

Ce este și cum funcționează?

Procedura folosește energia lumina infraroșie pentru a dezvolta în interiorul termocuvertei un efect termic, respectiv încălzirea corpului împachetat în aceasta.

Corpul uman, expus la temperaturi înalte ( 60-80 grade Celsius), reacționează printr-un complex de modificări adaptative la nivelul pielii, țesutului adipos, sistemului cardiovascular, sistemului nervos vegetativ și somatic și chiar la nivelul sistemului imun.

Astfel, beneficiile efectului de saună nu se limiteză la wellness. Aceste beneficii au răsunet la nivelul întregului organism și sunt dovedite de tot mai multe studii clinice:

  1. Diatermia ( încălzirea țesuturilor) dilată vasele de sânge și îmbunătățește circulația, astfel transportul nutrienților către piele crește. Acești nutrienți sunt baza refacerii colagenului și elastinei din derm, textura și tonusul pielii vor fi îmbunătățite.
  2. Una dintre cele mai eficiente căi de eliminare a toxinelor este transpirația. Expunerea la compuși toxici este o certitudine greu de evitat în epoca noastră: pesticide, metale grele, pulberi reziduale, organisme modificate genetic, toate sunt provocări pentru sistemul nostru imun. Transpirația produsă de efectul de saună crește rata de eliminare a compușilor toxici și, conform ultimelor studii, scade concentrația acestora în organism.
  3. Efectul adjuvant  al pierderii în greutate nu este generat, evident, de „topirea grăsimilor” cum promit reclamele mai puțin riguroase științific. mecanismul este unul clar: organismul va avea nevoie să consume energie pentru a pierde căldura acumulată și astfel va apela la rezerve, respectiv la cele din țesutul adipos. Un mic truc: pentru a apela la rezerve, organismul trebuie să nu aibă la dispoziție un nivel ridicat de glucoză în sânge, deci ideal ar fi să nu mâncăm cu 2 ore înainte de împachetare și 1 oră după aceasta. În schimb consumul de apă trebuie să fie normal ( respectiv cca 150 ml pe oră) sau ușor crescut ( cca 200 ml/oră). Pierderea de electroliți ( săruri) nu este semnificativă în cursul unei sedințe dar poate fi evitată prin consumul constant de legume și fructe proaspete: 6-8 porții/ zi ( o porție=80-100 g). un alt mecanism care pare a fi implicat în pierderea ponderală indusă de efectul de saună este modularea concentrației serice de grelină ( un mediator implicat în apariția senzației de foame). Interesant, cercetătorii au descoperit că efectele căldurii sunt diferite în funcție de statusul ponderal: crește producția de grelină la subponderali și o scade ( odată cu apetitul) la supraponderali și obezi.
  4. Reducerea durerii cronice: efectele cumulate ale expunerii la căldură au răsunet dovedit în ameliorarea durerii cronice de cauză musculo-scheletală.
  5. Vindecarea rănilor este accelerată de expunerea la infraroșii, acest efect este studiat de ani buni de NASA, și pare a se datora creșterii activității mitocondriale la expunerea la lumina infraroșie.
  6. Îmbunătățirea circulației este dată de gimnastica vasculară produsă de efectul termic: vasodilatația intensă produsă de căldură este urmată de vasoconstricția consecutivă revenirii la temperatura ambientală. Se pare că acest joc de-a „hai să ne mărim diametrul/ hai să-l scădem”, antrenează „memoria” vaselor de sânge să o facă în mod adecvat. Rzultatul: o mai bună reglare a circulației periferice, a tensiunii arteriale și o adaptare mai bună la trecerea de la rece la cald.
  7. Ameliorarea sindromului de oboseală cronică – un fenomen tot mai prezent în societatea modernă. Discuțiile asupra mecanismelor implicate sugerează: scăderea stresului oxidativ, efectele asupra sistemului nervos, relaxarea musculară produsă de căldură, etc. Un lucru este cert: după doar 4 săptămâni, cu 3 expuneri la infraroșii, ameliorarea oboselii cronice este semnificativă, arată un studiu recent.

Este sigură expunerea la efectul de saună produs de infraroșii?

Dacă pentru majoritatea persoanelor această procedură este una sigură și fără efecte secundare semnificative, există unele condiții pentru care specialiștii recomandă prudență: extremele de vârstă ( copiii și persoanele peste 75 de ani care au o tendință mai crescută la deshidratare), sarcina, perioada menstruală, rănile sau hematoamele mari, nevindecate, bolile de piele active; sau chiar le contraindică : varicele mari, tromboflebita, sindromul posttrombotic, istoricul de infarct miocardic recent, diabetul dezechilibrat, hipertensiunea arterială necontrolată medicamentos. Oricum, dacă aveți cel mai mic dubiu, cereți sfatul medicului dumneavoastră, pentru a vă bucura de beneficiile acestei proceduri fără riscuri inutile.

Electrostimularea musculară este o metodă de obținere a contracției musculare eficiente cu ajutorul curentului electric. 20 de electrozi ( 10 perechi) sunt poziționați pe punctele motorii ale musculaturii membrelor inferioare și abdomenului și se inițiază stimularea prin creșterea treptată a intensității curentului electric.

Prin stimulare musculară se obține creșterea metabolismului local, îmbunătățirea circulației și tonifierea musculară. Efectul anticelulitic și remodelator este subsecvent acestora. 40 de minute de electrostimulare au efectul unei sesiuni de antrenament muscular de 2-3 ore, în funcție de intensitatea tolerată de beneficiar.

Contraindicațiile electostimulării sunt: purtarea de stimulator cardiac și implanturile metalice în zona tratată, sarcina și alăptarea, leziunile de orice fel ale pielii din zona pe care se va lucra.

Mezoterapia virtuală corporală este o procedură relativ recentă de remodelare corporală. Cu ajutorul unui aplicator cu 4 pini de contact se transferă la nivelurile profunde ale dermului microcurenți. Efectul lor principal este deschiderea canalelor de transport ionic ale membranelor celulare. Astfel, celulele dermice își vor crește permeabilitatea pentru substanțele aplicate. Dacă absorbția unei substanțe aplicate la nivelul pielii este de 5-7%, prin mezoterapie aceasta crește la 80-90% dintre ingredientele active. Dermul este un țesut cu metabolism lent, așadar aceste substanțe vor rămâne în derm, în concentrații mari, pentru 2- 3 zile( intervalul dintre 2 ședințe).

Evident și substanțele aplicate sunt deosebit de importante. Noi folosim un gel cu formulare specială, care conține: cafeină ( cel mai puternic activator al metabolismului dermic), extract de iederă (anticelulitic, astringent, antiinflamator), pudra de ananas ( agent de peeling), ulei esențial de grapefruit și cedru Virginia ( anticelulitic, antioxidant, tonifiant) și apă de hamamelis ( venotonic). Efectele acestui gel sunt intense și foarte bine tolerate de piele, singura precauție necesară fiind evitarea expunerii la soare timp  4 ore după aplicare.

O ședință de mezoterapie este confortabilă, senzația percepută de beneficiar fiind de mici „pișcături” la nivelul zonei tratate.

Durata unei ședințe este de 30 minute pentru: coapse, fese, abdomen.

Contraindicațiile mezoterapiei corporale sunt: purtarea de stimulator cardiac și implanturile metalice în zona tratată, sarcina și alăptarea, leziunile de orice fel ale pielii din zona pe care se va lucra.

PREȚURI REMODELARE CORPORALĂ

 

PROCEDURĂ TIMP PREȚ/ LEI
ÎMPACHETARE CORPORALĂ ÎN TERMOCUVERTĂ 30 minute 60
*ABONAMENT 5 ȘEDINȚE 5×30 minute 240
ELECTROSTIMULARE 40 minute 40
*ABONAMENT 5 ȘEDINȚE 5×40 minute 160
MEZOTERAPIE VIRTUALĂ CORPORALĂ 30 minute 70
*ABONAMENT 5 ȘEDINȚE 5×30 minute 280
PACHET 5 ÎMPACHETĂRI + 5 ELECTROSTIMULĂRI 5×70 minute 380
PACHET 5 ÎMPACHETĂRI + 5 MEZOTERAPIE 5x 60 minute 500
PACHET 5 ELECTROSTIMULARI+ 5 MEZOTERAPIE 5×70 minute 400
PACHET 5 ÎMPACHETĂRI + 5 ELECTROSTIMULARE + 5 MEZOTERAPIE 5x 100 minute 600

 

 

Frecvența recomandată pentru procedurile de remodelare corporală este de 2-3 ședințe pe săptămână în cadrul unui tratament intensiv și de 1 ședință la 7-10 zile în cadrul unui tratament de întreținere.

 

Condiții de efectuare a abonamentelor și pachetelor :

Abonamentele sunt facilități, reciproc avantajoase, de efectuare a procedurilor de remodelare corporală. Beneficiarul are avantajul unui preț mai mic/ședință, iar operatorul este motivat de plata anticipată și o mai bună gestionare a programărilor. Ideal ar fi ca aceste avantaje să se păstreze de ambele părți.

Astfel, pentru a beneficia de un abonament sunt necesare următoarele condiții:

  • Plata se va face, integral, la prima ședință.
  • Programarea se poate face, anticipat, pentru toate ședințele sau de la o ședință la alta.
  • Durata maximă de efectuare a unui abonament sau pachet este de 3 săptămâni, începând de la data primei ședințe.
  • Neprezentarea la programare fără a anunța în prealabil cu cel puțin 2 ore înainte de ședință se soldează cu pierderea acesteia.
  • Întârzierea la programare va determina scăderea proporțională a timpului procedurii.

 

 

 

Not Found

Sorry, but you are looking for something that isn't here.